Home » Pofta de scoala idei creative » Cum putem stimula creativitatea copiilor?

Cum putem stimula creativitatea copiilor?

Publicat: 02.12.2013
Lumea de astăzi cunoaşte o transformare extraordinară, considerată de mulţi specialişti cea de-a treia revoluţie din istoria omenirii. După revoluţia agricolă, care a făcut ca majoritatea oamenilor să îşi câştige traiul din agricultură, şi cea industrială, în care fabricile şi uzinele jucau un rol cheie, astăzi se desfăşoară o „revoluţie a informaţiei”. Urmarea acestei transformări este o economie a cunoaşterii (knowledge economy) în care majoritatea slujbelor implică, într-o formă sau alta, manipularea informaţiei.
Într-o economie a cunoaşterii, creativitatea este o abilitate esenţială, care poate influenţa considerabil viaţa unei persoane. Un sondaj realizat în 2012 în SUA a arătat că 90% din părinţii americani şi 87% din cadrele didactice care au participat la studiu au fost de acord cu afirmaţia  „stimularea creativităţii în educaţie va alimenta economia viitorului”. De asemenea, 85% dintre respondenţi au spus că slujba lor necesită folosirea gândirii creative pentru rezolvarea problemelor, iar 71% au fost de părere că este nevoie ca gândirea creativă să fie predată copiilor la fel ca orice altă materie, precum matematica sau ştiinţele naturii.
 
Specialiştii sunt de părere că este esenţial ca această abilitate să fie stimulată încă din primii ani de viaţă ai unui copil, deoarece creativitatea poate juca un rol esenţial în procesul de învăţare. „O gândire creativă permite copiilor să facă legături între o arie a învăţării şi alta, extinzându-şi astfel înţelegerea. Printre ariile învăţării se numără arta, muzica, dansul, jocul de rol şi jocul de imaginaţie”, se arată într-un raport britanic.
 
 
Cercetătorii afirmă că stimularea creativităţii copiilor mici poate fi realizată prin trei elemente: un mediu creativ, o programă creativă şi profesori ce folosesc metode didactice creative.
 
Pentru crearea unui mediu creativ, cercetătorii recomandă încurajarea copiilor să se joace. Totuşi, nu orice tip de joacă stimulează creativitatea. Studiile arată pentru acest lucru este necesară implicarea activă. „Trebuie ca elevii să fie implicaţi activ în procesul de învăţare”, subliniază R. Prentice într-un studiu publicat în Curriculum Journal. Cum aţi putea aplica acest lucru acasă? Spre exemplu, aţi putea tipări aceste creaturi 3D care trebuie apoi decupate şi asamblate de către copil. Implicarea activă a acestuia în joacă îi va stimula creativitatea mai mult decât un joc în care este receptor pasiv.
 
În ceea ce priveşte cadrele didactice, experţii afirmă că acestea pot îmbunătăţi creativitatea copiilor prin stimularea experimentării şi a perseverenţei, prin apelarea la întrebări cu răspuns deschis şi prin încurajarea copiilor care oferă răspunsuri inedite la întrebări. De asemenea, cercetătorii recomandă profesorilor să încurajeze copiii să îşi construiască propriile interpretări ale evenimentelor. 
 
 
Acest sfat este pus în aplicare într-un proiect desfăşurat în regiunea italiană Reggio Emilia, care îşi propune încurajarea creativităţii încă din primii ani de viaţă. În cadrul acestui proiect, educatorii încurajează copiii să folosească desenele drept un „limbaj grafic” prin care să îşi înregistreze ideile, sentimentele şi observaţiile. 
 
Acasă, părinţii pot să tipărească materiale de folosit pentru a îmbogăţi activitatea reacreaţională şi cea de învăţare a copiilor, stimulându-le astfel creativitatea. Printre acestea se numără jocurile de perspicacitate, benzile de desenat şi jucăriile de hârtie tridimensionale. Datorită inovaţiilor din ultimii ani în domeniul imprimantelor multifuncţionale pentru uz casnic, costul imprimării unei pagini a scăzut considerabil, astfel că părinţii pot apela la o nouă metodă accesibilă prin care să producă materiale educaţionale cu ajutorul cărora să stimuleze creativitatea copiilor lor. 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski